Eram prin clasa a Vi-a, intr-o expediţie de cucerire la Timişoara. Profesorii noştrii se încăpăţânau să o numească „olimpiadă”, dar noi, elevii, ştiam că este mai mult decât atât. Luptă pe viaţă şi pe moarte, supremaţia sudului, recucerirea Banatului, dreptul de a invita orice fată la dans dacă reuşeam să luăm locul I.

Se terminase bătălia, verdictul: locul doi la limba şi literatura română. Prima înfrângere din cariera de până atunci, dar hei, pe locul I fusese luat tot de o Bucureşteancă şi, mai mult decât atât, era o fată, deci nu prea conta.

Balul de final. Mulţi copii într-o sală de sport. Eu, un adevărat macho, stăteam în colţul meu cu mâinile incrucişate pe piept, pozând în cea mai autentică poză de disperare. Îmi venea să le trag şuturi în fund tuturor doar pentru că îndrăzneau să se bucure.

Am cunoşcut o domnişoară. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, ea m-a cunoscut pe mine. După cinci minute mi-am lepădat credinţa, supărarea şi jurăminţile de castitate şi dansam îndrăcit pe o melodie de la Andre sau 3SE, memoria îmi joacă puţin feste acum.

Ea a vrut puţin aer, eu m-am prins că mă voia pe mine. Nu eram prost, citisem eu prin cărţi şi văzusem în filme ce înseamnă defapt când o fată vrea să iasă cu tine noaptea. Am însoţit-o pe o bancă din curtea liceului la care eram cazaţi.

I-am spus că e frumoasă şi ea mi-a zâmbit. Eram pe cai mari. I-am spus că e un cer superb, dar ea străluceşte mai tare ca luna. Mi-a atras atenţia că luna nu străluceşte. Nu contează, lirismul niciodată nu are sens.

I-am mângâiat părul şi ea şi-a pus capul pe umărul meu. Eu i-am propus un sex oral, ea mi-a dat o palmă. Asta m-a convins că este o încultă şi că nu prea ţine pasul cu neologismele.

Ea s-a ridicat şi a plecat, eu am rămas pe banca. Eram un tip dur care nu cedează uşor. Ea a mai făcut doi paşi, hotărârea mea a slăbit cu un milimetru. A ajuns la uşa şi a vrut să între în clădire, dar am convins-o să îmi mai dea o şansă după ce îmi cerusesem scuze de 96 de ori. Un bărbat adevărat ştie când să cedeze de dragul muzei lui.

Am condus-o la camera ei două ore mai târziu. Eram obosit şi debusolat, dar fericit că în sfârşit îmi primisem sărutul după care tânjisem toată ziua. Cu capul pe pernă, înainte să adorm, am realizat că poezia e o prostie, iar femeile nu înţeleg ce înseamnă să fii subtil.

Share: