DIICOT anchetează un caz de... trafic cu ovule!

Dovadă că în România se vinde orice pe sub mână, dacă ştii unde să cauţi.

Potrivit unor surse judiciare, managerul Spitalului privat Athena din Timişoara, şefa de laborator a unităţii sanitare, ambii cetăţeni greci, precum şi un medic specialist în fertilizare in vitro, cetăţean român, sunt cercetaţi în acest dosar pentru trafic de ovule şi urmează să fie duşi la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Timişoara pentru a fi audiaţi.
Sursa Mediafax

Ovule, trafic, DIICOT? În capul meu cuvintele astea nu vor să se aşeze într-o chestie logică şi coerentă.

  1. De ce spanac este trafic? Nu s-au plătit taxe? Există un TVA pe ovule şi eu nu ştiu?
  2. Şi, de ce duşi la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism? Ăştia făceau bombe din ovule? Le prelucrau şi scoteau droguri din ele?
  3. Cei trei sunt suspectaţi că ar fi plătit unor studente câte 300 de euro pentru prelevare de ovule de la acestea, pentru cupluri din străinătate care nu puteau avea copii. Aceste cupluri, la rândul lor, plăteau pentru fertilizarea in vitro câte 4.000 de euro.
    Sursa Mediafax

    Şi dacă le plateau ce, sunt ovulele lor, fac ce vor cu ele. Nu prea văd nimic în regulă în afară de exprimare. Dacă au voie să le arunce la gunoi, de ce nu ar avea voie să le şi vândă?
    Bă, dar sunteţi de groază! În curând o să se pună taxe şi pe labă! Dacă te pune dracu’ să „dai una mică” şi nu plăteşti impozit, hopa DIICOT la uşă să te salte. Că băieţii aştia şi aşa nu au altceva mai bun de făcut.

    În acest dosar se fac verificări şi în cazul a 12 mame purtătoare, care au acceptat să fie inseminate cu ovulele fecundate, au precizat sursele citate.
    Sursa Mediafax

    Verificări să ce? Să se asigure că sunt gravide? Nu, nu, nu, ceva îmi scapă. Să-mi explice şi mie cineva vă rog ce naiba este toata nebunia asta.

Îmi şi imaginez:

(Poc-poc-poc! Bătăi în uşă, gălăgie, nebunie)
DIICOT, deschideţi!
Dar nu am făcut nimic!
(Uşa este spartă. Printre moloz şi aşchii de lemn, 4 băieţi mascaţi.)
Haideţi domnişoară, picioarele în sus!
Ce
Percheziţie la ovule! Avem mandat!

Advertisements