Lampioane

Apropo de această postare a lui Rădu.

Anul acesta de 1 mai în vamă s-au lansat lampioane. Nu în mod organizat, nimic nu se face organizat în vamă, ci pur şi simplu oamenii primeau, le aprindeau şi le dădeau drumul, iar tu trebuia să te fereşti ca să nu te trezeşti că Annă Leşco.

De unde nebunia asta cu lampioanele? Dumnezeu cu mila. De câţiva ani, se pare că au primit un mare „boost” în popularitate, de la marea lansare din Bucureşti, în martie 2013, când în parcul Tineretului s-au adunat mii de oameni să vadă festivalul,pentru că fusese anulat. Până atunci, incultul din mine, nici nu prea ştia la ce se folosesc. E adevărat că mai citeam şi eu prin cărţi, mai apăreau prin filme, dar şi elfii apar pe acolo, nu? Şi eroul principal cade dintr-un avion şi aterizează pe o căpiţă de fân providenţială, scoate telefonul mobil intact şi, când îi răspunde secretara sexi, este suficient de calm şi are prezenţa de spirit să dea o replică sarcastică şi plină de umor. Dar pe bune, asta nu prea se întâmplă în viaţa fără LSD.

Acum, că este nuntă sau botez, înmormântare sau referendum, trebuie să respectăm tradiţia chineză şi să dăm foc în calea noastră la stâlpi, pomi, chiloţi atârnaţi pe sârmă şi oameni nevinovaţi care s-au nimerit în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit (EU!).

Dar, să mă întorc la subiect. Vama Veche, lampioane, nebunie. Nebunie pentru că este Vama Veche, dar mai ales pentru că lampioanele erau gratis.

Îmi povestea cineva că se făcuseră cozi, oamenii aproape se călcau în picioare, ca să prindă un căcat dintr-ăla de hârtie. O doamnă în vârstă, se agita în mijloc, fluturând victorioasă trei. Ce-o fi făcând cu ele, că pe lumea cealaltă o să aibă parte de suficiente luminiţe, licurici şi chestii arzând.

Dar vorba aia, dacă e gratis…

Ne-am obişnuit atât de tare să punem mâna pe tot ce este gratis, la ofertă, redus sau alte vrăji dintr-astea şamanice, încât uităm să fim raţionali, practici şi cu bun simţ. Sărăcia, ca popor, este o scuză. Lipsa de pragmatism, nu.

Share: