Se merită Google adsense pe un blog românesc?

Primele întrebări pe care şi le pune un blogger român sunt „Pot să fac bani din blogul meu?” şi „Se merită Google Adsense?”.

Da, se scot ceva bani. Sunt bloggeri români de succes ca Zoso şi Arhi care probabil scot nişte venituri constante din blogging. Cât de mult, habar nu am. Nu am îndrăznit niciodată să întreb. Dar, pe blogul lui Vali Petcu taxa pentru leaderboard se ridică până la 50 de euro pe zi. E ceva, nu?

Cât despre dacă se merită adsense pe un blog românesc, eu aş spune că da. Nu prea înţeleg de ce nu, ca să fiu sincer. Este adevărat că nu scoţi mulţi bani şi că valoarea clickurilor este nesimţit de mică. Eu cel mai mult, pentru un click, am luat 33 de cenţi. Dar nu mă deranjează. În primul rând, viteza blogului nu scade. Am făcut teste şi cu Google Adsense pe pagină şi fără reclamele Adsense. Viteza paginii este la fel. În plus, mai nimereşti oameni care chiar sunt interesaţi şi mai dau clickuri pe reclame. Cel puţin scot costurile cu hostingul şi îmi rămâne blogul pe gratis, fără să scot bani din buzunar.

Trebuie doar să reuşeşti să întegrezi reclamele fără să strice foarte mult aspectul paginii şi să te asiguri că nu îi scade din performanţă. În rest, cum spune un prieten de-al meu, „lasă-l să fie acolo să nu trebuiască”.

Nu ştiu dacă este o strategie bună, dar eu mă axez mai puţin pe venituri. Ca orice om vreau să scot bani, dar rămâne în principal atenţia asupra conţinutului. Dacă e să vină, să vină, cu atât mai bine. Dacă nu, asta e. Nu toţi reuşesc în industria asta, cum nu toţi reuşesc în general.

Am citit peste tot că „content is king”. Scrie conţinut de calitate şi veniturile o să apară. Scrie pentru venituri şi o să scadă calitatea, deci o să scadă vizitele, deci o să scadă şi veniturile. Sau cel puţin aşa spun profesioniştii.

Advertisements