Cum se fac reformele în învăţământul francez

Decizii luate după ureche, miniştri care fac o reformă doar ca să schimbe ce au făcut predecesorii lor şi treabă de mântuiala sunt lucruri care nu se întâmplă doar în România.

Anul acestă în Franţa s-a ajuns la concluzia că trebuie să renunţe şi ei la ziua liberă de miercuri pentru elevi.
Nu mi-a fost niciodată clar de ce copiii francezi nu mergeau miercurea la şcoală, dar am renunţat să mai încerc să înţeleg.
Sunt singurii oameni din Europa de care ştiu că muncesc 35 de ore pe săptămână şi au tastatură AZERTY în loc de QWERTY.

Bun, deci, a venit un deştept şi a zis că sistemul francez de învăţământ este la pământ şi că trebuie schimbat. Cum să îl schimbăm ca să devină performant? Mai întâi schimbăm tot ce a făcut predecesorul meu! De ce să îmbunătăţim şi uşor uşor, cu timpul, să îl aducem la un standard înalt de calitate schimbând părţile care nu merg, când foarte frumos o putem lua an de an de la zero? Hai că aşa apare progresul începând o sută de proiecte şi terminăm niciunul. Până aici sună familiar? Nu e tot.

Aşa că, primul pas pentru a-i face pe copii francezi mai bine educaţi, este să renunţe la ziua liberă de miercuri ca să înveţe mai mult. Să facă mai multă şcoală.

Cum s-a făcut tranziţia:

Au tăiat câte o oră din restul zilelor de şcoală, copiii termină acum lunea, marţea, joia şi vinerea la 15:35 în loc de 16:45 şi au adăugat orele respective miercurea de la 9 la 13. Pare cunoscut, nu? Parcă parcă aduce cu metoda românească.

Acum, părinţii au făcut scandal că îi dă pe toţi peste cap. Orele de muncă nu mai corespund cu orele de şcoală ale copiilor, iar miercurea în loc să îşi lase odraslele acasă trebuie să se oprească din muncit, să ia copiii să îi ducă undeva şi să se intoarcă la muncă. Timp pierdut, cheltuieli suplimentare aiurea.

Prinşi cumva între ciocan şi nicovală, şcolile au zis bine, ca sa mulţumim şi capra şi varza, uite cum facem: copiii termină la 15:35, dar îi lăsaţi la noi să se joace în curtea şcolii până la patru jumate. Îi spunem recreaţie prelungită. Miercurea găsim noi ceva cu care să-i ţinem ocupaţi şi aşa mai facem şi noi o grevă mică să ne mărească salariile că muncim mai mult.

Toată lumea mulţumită, reforma făcută, o schimbare majoră, ce mai. Sunt sigur că efectele nu o să întârzie să apară. Poate că data viitoare când o să facă un audit o să observe că parcă nu e exact ce şi-au dorit şi nivelul învăţământului nu e chiar acolo unde şi-au închipuit ei că o să fie. Dar nu-i nimic. O să vină un nou ministru cu o idee genială şi o să o ia din nou de la zero.

Reavoinţă, lipsă de interes, proastă implementare a unei politici sau lipsă unui studiu de impact? Care sunt cauzele fenomenului ăstuia de amorţeală şi lene? Au reuşit românii să cucerească Europa la un nivel profund, schimbând mentalităţi şi cutume? Spiritul românesc de „lasă bă că merge şi aşa” a fost exportat odată cu primii căpşunari care au pus piciorul în Europa de vest?

Sau pur şi simplu interes? Am ajuns acolo pentru că X şi Y m-au susţinut/finanţat aşa că acum trebuie să îi răsplătesc, punând inapţi în poziţii de conducere şi inventând posturi ca binefăcătorii mei să prindă o bucăţică din banul public?

Păcat că se joacă o partidă de Poker unde miza este viitorul şi fiecare bluf poate aduce colapsul.

Share: