Mândru că sunt român

Băi, nu o înţeleg pe asta cu „Sunt mândru că sunt român”. Păi de ce? Nu e de parcă e meritul tău.

„sunt mândru că sunt român” este ca şi când ai spune „sunt mândru că sunt bărbat” sau, „sunt mândră că sunt femeie”.

Obligatoriu, ne naştem undeva şi avem un sex. E o chestie inevitabilă şi nu avem absolut nici o contribuţie la realizarea acestui lucru. Absolut niciuna. 0. None. Aucun. Ninguno. Nenhum. Nessuno. Keiner. κανένας.

Dacă te întreba când erai embrion: „Tu, viitorule cetăţean, ce îţi doreşti să fii?” şi tu răspundeai cu „Român!”, da, atunci ai fi putut fi mândru. Pentru că ar fi fost alegerea ta, ai fi avut o contribuţie. Dar aşa? Nu.

„Sunt mândru că sunt român, chiar dacă nu am avut un cuvânt de spus în chestia asta, băi”! Dar nu te opreşte nimeni dragul meu. Din partea mea poţi să fii mândru cât vrei tu, orice ai fi: Român, American, German sau Klingonian. Doar spune-o sincer, nu fi ipocrit. Că mulţi o zic aşa, la mişto, că uneori dă bine să pozezi în patriot, alteori e mai mişto să o arzi cetăţean european. După cum bate vântul, de care, apropo, şi eu sunt mândru că bate.

Şi mai sunt mândru că soarele răsare pe cer, că Pâmântul e un Geoid, că România nu e în Africa şi că Donald nu poartă pantaloni.

Ah, da, ar mai fi o chestie cu mândria asta. Am observat-o la o categorie de oameni. Sunt atât de mândri, că se dau cu capul de stâlp. E greu să ţii capul sus, să vorbeşti pe nas şi să şi vezi pe unde mergi când porţi ochelari de cal. Ţi se îngustează perspectiva de la picăturile de ochi cu mândrie, iar o administrare prea frecventă duce la fanatism şi obtuzitate. Nu ţi se pare?

Mândria asta naţională este accentuată de(ghici, hai, te provoc, ghici) Ziua Naţională.

Ca să fiu sincer nu îmi planificasem să scriu despre mândria naţională chiar astăzi, dar tot stătea acolo în drafts şi am zis să îmi aduc şi eu omagiul umil.

Da, ziua Naţională scoate patrioţii în stradă. Sau pe Facebook, depinde de individ.

Tricolore, de fapt tricolorul, peste tot. Cântece despre Draga, Sfânta, iubita, prea slăvita, prea sfânta născătoare de lapte şi miere România. Brusc. Peste noapte. Ieri urlam muie România, azi o pupăm pe gură.

Dar, hei, ne-am obişnuit cu traseismul asta, nu?

Am ajuns să asociez ostentativul cu ritualul de împerechere a gorilor. Ştiţi voi, când masculul sare, se bate cu pumnii în piept şi îşi arată mândru ciupercuţa.

Dar hei, nu critic pe nimeni! Faci ce vrei, e o ţară liberă, EU NU SUNT HATER!

Share: