Cum să slăbeşti la birou. Metoda uşoară a lui Sorin

În ziua de astăzi, timpul este cea mai valoroasă resursă. Ne petrecem aproape o jumătate de zi la birou, stând pe scaun. Nu ai timp pentru sport, mânânci ce poţi şi când apuci, eşti stresat. Cum să slăbeşti în condiţiile astea? Eu am descoperit un exerciţiu uşor care poate fi folosit la birou şi care vă ajută să ardeţi până la 4000 de calorii pe zi!

Conform acestui site, urlatul consumă aproximativ 5 calorii pe minut. 5 calorii pe minut! Asta înseamna 300 de calorii pe oră! 2400 de calorii arse dacă urlii 8 ore în continuu! Mai cunoşti tu alt exerciţiu atât de simplu care să ardă 2400 de calorii într-o zi de muncă? E simplu, e gratuit şi, cea mai bună parte, poate fi făcut la birou, ca să slăbeşti simplu, rapid şi aproape fără efort!

Nu contează în ce domeniu lucrezi, peste tot trebuie să vorbeşti. Fie că este vorba de socializatul cu colegii, vorbitul la telefon, negociatul cu şeful, primit clienţi noi sau dat afară pe cineva(dacă eşti un boss), trebuie să vorbeşti. Atunci, de ce să nu urlii? Mesajul se transmite, îţi faci treaba şi şi slăbeşti.

Învaţă de la el, el şi de la el cum să urlii ca un profesionist. Ascultă linia melodică, repet-o şi urlă pe ritm! De ce pe ritm? Pentru că o oră de cântat arde peste 150 de calorii!

Cum să slăbeşti dacă lucrezi la un Call Center? Urlă!

Ridică telefonul şi urlă! Adu-ţi aminte de melodiile pe care ţi-le-am arătat şi transmite-ţi mesajul urlând. Gândeşte-te, sunt aproape 500 de calorii pe oră de urlat cântat! Adică 4000 de calorii arse într-o zi de muncă!

Uită de banalul „alo” pe un ton protocolar şi întâmpină-ţi clientul cu un „Alo-o-ohoo-ohoo” fioros, urlat din toţi rărunchii. Plimbă-te prin tot biroul ca să arzi şi mai multe calorii. Du-te lângă urechea colegului care scrie un raport şi urlă!

Urla şi el se va enerva. O să te alerge prin birou şi asta îţi va pune sângele în mişcare şi vei arde grăsimea nedorită mai rapid decât îţi poţi imagina.

încearcă să încorporezi tehnici de Taekwondo, Capoeira şi MMA în rutina ta zilnică. Continuă să alergi urlând cu telefonul la ureche. Sari peste birou şi loveşte-ţi şeful în cap cu piciorul. Agaţă-te de un dulap şi trage-l după tine. Sigur vei crea haos şi vei fi alergat prin toată clădirea, ajutându-te astfel să slabeşti şi mai rapid.

Cum să slăbeşti dacă lucrezi la recepţie şi ai primit un client nou? Urlă!

Înspăimântă-l cu un strigăt de luptă ca acesta. El o să vrea să fugă, dar nu te panica. Dă ocol biroului în spatele căruia te afli şi încearcă figuri de football american sau Rugby. Lasă-l să se îndepărteze şi clachează-l urlând.

Prinde-l de sacou când vrea să fugă, şi trage urlând. Asta îţi va solicita tricepsul şi vei arde şi mai multe calorii. Uită de sală, tot ce trebuie să faci este să urlii!

Ai ajuns în parcare? Nu-i nimic. Prinde de portiera fraierului şi zmulge-o din balamale. Prinde-l de cap şi scoate-l din maşină urlând. Împinge-l înapoi în cladire şi încearcă să îl rostogoleşti în sus pe scări, până în biroul şefului! Astfel îţi vei lucra muşchii braţelor, al coapselor şi vei obţine un abdomen plat şi nişte coapse perfecte, fără pic de grăsime!

Cum să slăbeşti în pauză de ţigară? Urlă!

Propteşte-te în uşa de acces şi poveşteşte-le colegilor cum ăla micul al tău are diaree… urlând! Nu îi lăsa să plece, împinge-i înapoi pe terasă când se vor buluci să iasă.

Apucă-ţi colegul nesuferit şi ridică-l peste balustradă de siguranţă a terasei. Spune-i toate lucrurile care te deranjează la el, ca să scapi de stressul acumulat şi să reduci grăsimea. Lasă-l să atârne şi ridicâ-l urlând. Asta îţi va lucra bicepsul şi tricepsul şi va elimina stresul. Este ca o şedinţă de sală combinată cu o oră de terapie cu un psiholog.

Cum să slăbeşti pe WC? Urlă!

Ridică-te de pe scaun urlând că tipul ăsta şi fugi spre baie. Dă buzna peste cine se află în cabină şi urlă!

Trânteşte uşa, aşează-te pe colac. Gândeşte-te la ultima dată când ai fost constipat, contractează-ţi muşchii abdominali şi împinge urlând. Ţine minte, tot secretul acestei cure de slăbire este să urlii cât mai mult!

În foarte scurt timp apele vor curge pe tine, ritmul cardiac îţi va creşte iar tot corpul tău va fi inundat cu endorfine. Urlă pentru fiecare bucată care cade. Fă-le cunoscut strigătul tău de victorie tuturor din clădire.

Cum să slăbeşti dacă ai fost concediat? Urlă!

Lasă-ţi frustrările să iasă din organismul tău, eliberează-te de stres. Apucă-ţi liderul de la HR de gât şi urlă-i în faţă. Nu ai pierdut nimic, doar multe Kilograme de care voiai să scapi. Şi, crede-mă, de acum în colo vei arde şi mai multe grăsimi alergând după un nou loc de muncă.

În plus, dacă toate astea nu te-au convins, află cum poti să slăbeşti chiar şi acasă!

  • Vecinul te salută? Urlă!
  • Nu e nimic în frigider? Urlă!
  • Apare Gâdea la televizor? Urlă!
  • Ai văzut factura la gaz? Urlă!
  • Faci duş? Urlă!
  • Faci sex? Urlă!
  • Dormi? Urlă!

Învaţă să urlii din diafragmă. Umple-ţi stomacul cu aer şi urlă cât poţi tu de tare, eliberând aer treptat şi constant. Ţine minte: cu cât mai tare şi mai lung, cu atât mai bine!

Împinge-ţi limitele corpului, forţează-te, transpiră, pune sângele în mişcare. Urlăăăăăăăăăăă!

Terorizează-ţi mama, , sora, iubita şi/sau soţia urlând continuu! Simte-te bine, consumă calorii ca un adevărat bărbat. Scapă de stres, scapă de kilogramele în plus, scapă de grăsimea de pe burtă şi plateşte-le cu aceeaşi monedă: UUURLĂĂĂ!

Ai tu o altă idee de cum să slăbeşti atât de simplu şi atât de uşor, indiferent de unde te afli: la birou, acasă, în pauză de ţigară sau chiar şi în WC? Urlă-ţi comentariul dedesupt! Apasă pe abonare şi urlă! Urlă când dai share acestui articol şi vei arde încă cinci calorii. Cinci calorii de la urlat plus efortul de a da click! Sunt aproape 6 calorii!

Share: