Când o reţetă veche nu te mai satisface, adaugă un sos nou

Aţi observat vreodată că orice sandvici aţi face, indiferent de cât de proaspătă este pâinea sau ce ingrediente folosiţi, este mult mai bun cu sosul potrivit?

De multe ori, ni se acreşte să mâncam acelaşi fel. Aceeaşi şuncă cu aceeaşi pâine. Aceleaşi ouă ochiuri şi ciorbă reîncălzită. Rutină, rutină, rutină.

Ne chinuim să schimbăm reţeta, încercăm cu şunca deasupra, cu şunca dedesubt, cu şunca chiar şi între două felii de pâine. O ungem bine cu unt, sau punem doar foarte puţin, prea nerăbdători să muşcăm odată şi să ne satisfacem nevoia primară.

Salată, fără salată. Cu murături, fără murături. Cu salată şi fără murături, sau cu salată şi cu murături. Le amestecăm, încercăm, credem că găsim reţeta potrivită, dar după câtva timp ne plictisim şi ajungem să mâncăm cu o oarecare silă, mai mult de nevoie decât de plăcere.

În cele din urmă, ne dăm bătuţi şi trecem la un sandvici nou, o luăm de la capăt şi experimentăm. Căutăm formula potrivită, avem eşecuri, dar şi succese, ne entuziasmăm, nici nu terminăm bine de mâncat că deja ne vine în cap o nouă idee, şi îi ataşăm şi pieptului de pui salată. Apoi o scoatem, încercăm cu murături, şi cu salată şi murături şi, în cele din urmă, iar nu ne mai satisface, aşa că, o luăm de la capăt, în căutarea reţetei perfecte.

De fapt, vina nu este a părţilor componente. Nici pe departe, este pur şi simplu lipsa sosului. Credeţi-mă. Când îţi dispare pofta, când simţi că papilele gustative nu îţi mai salivează la gândul unei cine lungi, sau a unui prânz rapid, pe bancheta din spate, în pauză de la muncă, nu trebuie să arunci totul la gunoi şi să o iei de la capăt.

E suficient să adaugi un sos. Ceva picant, sau dulce, după preferinţă. Poate maioneză, sau chili. Puţin ketchup uneori face minuni chiar şi peste vechea pastramă afumată, pe care o mănânci din liceu.

În plus, o să fii uimit cum ingrediente care nu te-ai fi gândit vreodată că ar putea să stea pe aceeaşi farfurie, se leagă de minune şi dau naştere unor experienţe cu totul inedite, originale, minte suflător de tare.

Frumuseţea este că, nu prea poţi să o dai în bară pe termen lung. Poţi să torni tzatziki peste o tartă cu fructe şi să nu îţi placă. Nu-i nimic, data viitoare o să încerci cu sos de ardei iute. Trebuie doar să fii flexibil şi deschis, să îndrăzneşti să îţi asumi riscuri, să încerci lucruri noi pe care ceilalţi au fost mult prea conformişti ca măcar să le gândească.

În plus, când îţi pui problema să renunţi la vechiul tău sandvici cu ceapă, este clar că relaţia voastră nu prea merge aşa cum ar trebui. Nu fi fraier, nu arunca la gunoi atât de multe momente plăcute prin care aţi trecut împreună. Mai aşteaptă puţin. Dă o fugă până la magazin, cumpără puţin humus, sau prepară ceva la tine în casă, amestecă într-o cratiţă două roşii, brânză rasă şi puţin piper şi creează-ţi propriul sos. Fi creativ, fi deschis, învaţă din greşeli şi nu te da bătut cu una cu două.

Crezi că Gordon Bleu s-a născut peste noapte? Crezi că Big Mac a fost la fel din totdeauna? Crezi că shawarma este la fel peste tot şi se mănâncă cu aceeaşi poftă? Nu, noi vedem produsul final, dar în spatele fiecărei reţete există o poveste. Un şir de eşecuri şi de îmbunătăţiri, o constantă dinamică a ingredientelor.

Ce s-ar fi întâmplat dacă, într-o zi, din cauza vânzărilor proaste, Ali ar fi aruncat totul la tomberon, şi-ar fi dat foc tarabei şi ar fi luat-o de la capăt? Shawarma ar fi dispărut. Povestea de succes nu ar mai fi existat, la urechile tale nu ar mai fi ajuns vestea ei.

Dar Ali, nu a făcut asta. Când a venit în Europa, şi-a dat seama că aici nu o să prindă carnea de oaie şi a schimbat-o cu pui, dar lipia e aceeaşi, principiul e acelaşi, doar a adaptat-o nevoilor consumatorului şi uite că azi, vinde 20000 de bucăţi pe zi, în timp ce la început, de abia dacă treaba mergea.

Asta pentru că este mult mai uşor să aduci ceva nou, să îmbunătăţeşti, decât să o iei mereu de la capăt.

Un sandvici bun, are nevoie de timp. Are nevoie de schimbare, are nevoie de sosul potrivit pentru momentul potrivit. Are nevoie de variaţii pe aceeaşi temă, nu teme noi pe aceeaşi variaţie.

Salam pe pâine o să fie mereu doar nişte salam pe pâine, indiferent de marca lui. Sosurile şi artificiile culinare, în schimb, o să îl facă ceva unic, poate mai bun decât orice produs consacrat despre care citeşti, vezi că i se face reclamă la televizor sau ţi-l bagă familia pe gât.

Îndrăzneşte, ai răbdare şi fi creativ, iar în cele din urmă, chiar dacă nu îţi va ieşi reţeta vieţii din prima, dacă adaugi mereu sosuri şi înveţi cum să le amesteci, în cele din urmă vei ajunge la un sandvici atât de delicios, de rafinat şi de îndestulător, că cei de la Subway o să ţi se pară nişte bieţi amatori care se amăgesc că au scos tot ce se putea scoate din cel mai scump sortiment de pe piaţă.

Mantra mea, de când mă ştiu (şi de când am aflat de acest cuvânt), este: „nu contează ce, ci cum”. Poate şi formarea de comunicator, de mult mai târziu, a contribuit la dezvoltarea acestei convingeri până la gradul de obsesie. Nu contează ce mănânci, contează cum mănânci.