Termenul de glocalizare a ajuns şi pe la noi. Când eram eu în facultate, era chiar foarte popular printre comunicatori, dar în rest, foarte puţină lume ştie ce înseamnă (sau că există, că tot veni vorba).

Ce înseamnă glocalizare, o definiţie neoficială

Nu există încă o definiţie în DEX, dar am găsit următoarea explicaţie:

Compus prin combinarea conceptelor de globalizare şi localizare, termenul ca atare a fost folosit pentru prima dată de sociologul britanic Roland Robertson în lucrarea Globalisation (1992) şi apoi în 1995 în capitolul „Glocalisation: Time-Space and Homogeneity–Heterogeneity” (din lucrarea Global Modernities) şi definit ca o „comprimare a lumii şi intensificare a conştiinţei lumii ca întreg”, ca un proces care cuprinde în mod simultan tendinţe de universalizare şi de individualizare. Robertson a preluat conceptul similar japonez din domeniul marketingului şi l-a introdus în discursul ştiinţelor sociale. El a fost apoi preluat de canadienii Keith Hampton şi Barry Wellman, cu referire la persoane şi activităţi umanitare sau comerciale care sunt în acelaşi timp localizate şi la scară globală.
Sursa aici

Cu alte cuvinte, iei o tendinţă, idee, produs global şi îl adaptezi ca să se potrivească specificului local.

McDonalds este cel mai bun exemplu: se bazează pe fenomenul global fastfood, dar îşi adaptează meniul pentru specificul local. În România, spre exemplu, au McMici, chifteluţe sau papanaşi. Principiul rămâne acelaşi, doar forma, dacă vreţi, se schimbă.

Suportul tehnic prin email, este un fenomen global, dar în România se respectă specificul local, râspunzându-ţi când au chef, cum au chef şi, cel mai important, dacă au chef, făcând din noţiunea de „timp util” un mit în care doar cei mult prea visători sau neştiutori cred.

Ok, bine, asta a fost o glumă (bazinga!).

Sunt curios dacă „glocalizare” ca şi „a performa” vor întra vreodată în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. Nu de alta, dar ar cam fi nevoie, ca să nu sunăm aiurea când folosim cuvintele astea.