CFD-urile pentru începători: ce sunt contractele pentru diferenţă
Dacă vrei să te apuci de tranzacţionare de contracte pentru diferenţă(CFD-uri), atunci ar trebui să înţelegi mai întâi ce sunt, care sunt avantajele şi dezavantajele, ce riscuri implică şi unde o poţi face în siguranţă şi cu comisioane decente.
În articolul de faţă vom discuta despre aceste aspecte şi voi încerca, pe cât posibil, să clarific foarte simplu ce sunt aceste misterioase contracte pentru diferenţă, sau CFD-uri aşa cum le numeşte toată lumea.
Ce înseamnă CFD:
CFD înseamnă un contract pentru diferenţă. Termenul provine din limba engleză şi este o abreviere pentru „contract for diferences”. La noi a întrat în vocabular ca atare, majoritatea folosind termenul de CFD sau CFD-uri în loc de contracte pentru diferenţă sau CPD-uri. Şi e normal, e mult mai scurt şi mai uşor de pronunţat.
Ce este un CFD:
Un contract pentru diferenţă (CFD) este un acord făcut în tranzacţionarea instrumentelor financiare derivate în care se decontează diferenţa dintre preţul de deschidere şi preţul de închidere a unei poziţii. În tranzacţionarea de CFD-uri nu se livrează bunuri sau titluri de nici un fel.
Mai simplu spus, tranzacţionarea de CFD-uri este un pariu pe evoluţia viitoare a preţului unui activ, fără să deţii niciodată acea acţiune sau marfă.
Tranzacţionarea de CFD-uri reprezintă o strategie avansată, folosită de obicei de investitorii cu experienţă, din cauza riscului multiplicat de efectul de levier(„leverage”).
Pe scurt:
- CFD-urile sunt instrumente derivate, care îţi permit să speculezi pe marginea fluctuaţiilor de preţ, fără să deţii efectiv activul tranzacţionat.
- CFD-urile sunt tranzacţionate over-the-counter, ceea ce înseamnă că nu se vor regăsi pe pieţele de tranzacţionare, cum ar fi New York Stock Exchange sau NASDAQ
- Preţul CFD-urilor este derivat din preţul activului tranzacţionat, dar este stabilit de o reţea de brokeri
- CFD-urile îţi permit tranzacţionarea atât de actiuni, cât şi de mărfuri, ETF-uri sau Forex
- CFD-urile permit deschiderea atât de poziţii de vânzare(short sau sell), cât şi de cumpărare(long sau buy)
Tranzacţionarea de contracte pentru diferenţă (cfd-uri):
Contractele pentru diferenţă sunt tranzacţionate over-the-counter (OTC) printr-o reţea de brokeri care organizează cererea şi oferta pieţei şi ajustează preţurile în consecinţă. Cu alte cuvinte, CFD-urile nu sunt tranzacţionate pe burse majore, cum ar fi New York Stock Exchange (NYSE), iar preţul activelor tranzacţionate poate varia semnificativ în funcţie de platforma de tranzacţionare pe care ai ales-o. CFD-ul este un contract între client şi broker, care decontează diferenţa dintre preţul de deschidere şi preţul de inchidere a unui activ. Tranzacţionarea contractelor pentru diferenţă este, în general, considerată mai riscantă din cauza unei reglementari mai puţin riguroase şi asocierii cu efectul de levier.
Tranzacţionarea de contracte pentru diferenţă este interzisă în Statele Unite ale Americii.
Brokeri de cfd-uri:
Pe piaţa internaţională există o mulţime de brokeri de CFD-uri. De fapt, sunt mult mai multe platforme care îţi oferă posibilitatea să tranzacţionezi contracte pentru diferenţă de cât cele care îţi oferă posibilitatea de a tranzacţiona acţiuni. Cu toate acestea, este important de ştiut că tranzacţionarea contractelor pentru diferenţă nu este clar reglementată, iar investitorii se bazează în principal pe credibilitatea şi reputaţia brokerilor.
Dacă eşti la început, eu ţi-aş recomanda una dintre aceste platforme de tranzacţionare online. Sunt de mult pe piaţă, au milioane de utilizatori şi review-uri, în general, pozitive. Eu personal am testat o parte dintre ele şi am fost mulţumit. În prezent folosesc exclusiv Etoro.
În concluzie:
Contractele pentru diferenţă sunt un instrument avansat de tranzacţionare care îţi permite să speculezi mişcările de preţ ale activelor. CFD-urile sunt instrumente derivate şi nu se tranzacţionează la bursă. Prin intermediul acestora poţi cumpăra atât acţiuni, cât şi mărfuri, cum ar fi aur, petrol sau gaz, cât şi perechi de valute, ETF-uri sau indici. CFD-urile permit folosirea unui levier, care multiplică atât câştigurile, cât şi pierderile. Pentru tranzacţionarea de CFD-uri nu ai nevoie de sume foarte mari, unele platforme de tranzacţionare îţi permit deschiderea unei poziţii chiar şi cu 1 dolar.