Cum afli la ce fond de pensii ai pensia privata obligatorie (pilonul 2)

Pensia privată obligatorie, cunoscută mai ales ca Pilonul II, a fost introdusă în 2008 şi era obligatorie pentru toate persoanele angajate care aveau la acea vreme până în 35 de ani. Acest tip de pensie privată era opţional pentru persoanele care aveau atunci între 35 şi 45 de ani. Astăzi toată lumea cotizează la o pensie privată.

 

De când te angajezi pentru prima dată, ai 4 luni la dispoziţie să semnezi actul de aderare la un fond de pensii private. Dacă nu o faci în cele 4 luni, atunci esti repartizat aleatoriu la unul dintre fonduri. Ca să semnezi un astfel de contract, tot ce trebuie sa faci este să contactezi compania pe care ţi-o doreşti. Stabileşti o întâlnire cu un consultant şi de acolo te ghidează el.

În momentul de faţă, pe piaţă sunt şapte administratori de fonduri de pensii private (pilonul II):

  1. Aripi(GENERALI);
  2. AZT VIITORUL TĂU(ALLIANZ-ŢIRIAC PENSII PRIVATE);
  3. BCR (BCR PENSII);
  4. BRD (BRD);
  5. METROPOLITAN LIFE (METROPOLITAN LIFE);
  6. NN(NN PENSII) – ING, mai simplu;
  7. VITAL(AEGON PENSII).

Cum aflu unde am pensia privată?

În mod normal, ar trebui să primeşti anual o situaţie la zi cu contribuţiile strânse în contul tău. Dacă nu ai primit niciodată – aşa cum mi s-a întâmplat mie, poţi afla direct de pe site-ul Autorităţii de supraveghere Financiară(asfromania.ro). Întregul proces este gestionat exclusiv online şi durează câteva minute.

Cum faci o cerere pentru a afla la ce fond ai pensia privată?

  1. Accesează acest formular de pe site-ul ASF.
  2. Completezi cu numele, prenumele, CNP-ul, numărul de telefon, adresa de e-mail, iar în rubrica „Observaţii” treci intervalul orar în care vrei să fii contactat.
  3. Apeşi pe „caută” şi aştepţi.

În maxim 10 zile administratorul fondului de pensii la care ai fost alocat ar trebui să ia legătura cu tine. Dacă expiră termenul şi nu primeşti nici o veste, notifică ASF printr-un e-mail la office@asfromania.ro.

Mie cei de la Aegon mi-au răspuns în 24 de ore, iar prietena mea a primit răspuns de la METROPOLITAN LIFE în 48 de ore.

Întrebări frecvente:

Î: Cum aflu dacă am pensie privată?

R: Dacă ai până în 45 de ani, atunci cu siguranţă cotizezi la o pensie privată obligatorie. Completează acest formular ca să afli exact la ce fond de pensii ai fost repartizat.

I: Cum îmi verific pensia privată(pilonul II)?

R: În mailul pe care îl vei primi de la administratorul de fond vei avea şi instrucţiunile pentru a-ţi crea contul pe platforma lor. Procedura este simplă şi necesită doar câteva minute.

Î: Ce informaţii pot afla de pe site-ul administratorului de pensii private?

R: În contul tău găseşti suma totală acumulată, istoricul contribuţiilor, comisioanele plătite şi numărul de unităţi de fond(UF) pe care le deţii la acel fond.

În plus, poţi vedea cu uşurinţă dacă angajatorul tău îţi plăteşte sau nu la timp contribuţiile către stat.


Voi la ce fond aveţi pensia privată? Cât de repede v-au contactat administratorii de fond după ce aţi depus cererea? Aştept păreri şi impresii în rubrica de comentarii.

PS. Dacă ţi-a fost util acest articol, te rog distribuie mai departe. Gracias!

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.