Cum am pierdut trenul, uitându-ne la el cum pleacă

Eram în clasa a XII-a, în 2008, într-o excursie cu prietenii la Predeal. Formam ceea ce numeam noi grupul 777. Câţiva colegi de clasă plus prietenii lor, oameni care urmau să îmi devină prieteni apropiaţi până în ziua de astăzi.

După o noapte cruntă de băută, jucat cărţi, făcut scandal, deranjat vecinii de vilă şi discuţii interminabile despre ora până la care avem voie să facem petrecere, cinci dintre noi am hotărât ca a doua zi dis-de-dimineaţă să plecăm la Braşov.

Trenul pleca la 10:14, hotărâsem să ne trezim la 8, să ne luăm micul dejun şi să plecăm liniştiţi spre gară.

Doar că… a doua zi, la zece fără câteva minute unul dintre noi s-a trezit accidental, a văzut ceasul şi a dat alarma. În câteva minute, toţi alergam din cameră în cameră cu un pantof în mână şi telefonul mobil sunând după taxi în cealaltă, cotrobăind după periuţa de dinţi şi o cabină de duş liberă, încercând să îi trezească pe ceilalţi sau să îşi amintească în ce cameră a dispărut ultimul membru. Într-o debandadă totală ne-am grupat şi la 10:07 ne urcam în taxi.

Nimic nu ne mai putea sta în cale! Eram invincibili! Braşovul ne aştepta! L-am convins pe taximetrist să se grăbească, ca să prindem trenul şi răzând ne îndreptam spre victorie! Şoferul s-a oferit ca să ne ducă direct la Braşov pentru 50 de lei, dar zgârciţi din fire, am refuzat şi la şi zece ne buluceam jos din taxi lăsându-i tipului un bacşiş pentru că ne-a adus la timp.

Alunecând din cauza gheţii şi a umezelii din gară, am ajuns la casa de bilete şi, cu ajutorul coatelor ne-am făcut loc până la casa de bilete. Banii au zburat peste tejghea, biletele au ajuns rapid în buzunarul unuia dintre noi. 10:13 ne opream derapând pe peronul unde trebuia să vină trenul nostru.

„Hai bă ca am făcut-o şi pe asta”! Ne bucuram noi bătându-ne pe spate şi încercând să aprindem o ţigară. În depărtare, se auzea o goarnă, anunţând intrarea trenului pe peron.

Încet încet, personalul şi-a făcut apariţia exact la timp. Era singurul tren planificat să plece din Gara Predeal în următoarele ore şi cu toate astea…
… O prietenă a spus cât se poate de serioasă privind spre locomotivă: „Bă, ăsta nu e trenul nostru!”
„Eşti sigură?”
„Da bă, ce rahat, Braşovul e în partea cealaltă!”

Nu puteam să nu o credem, tipa era tare la geografie. Cu o noapte în urmă, după o sticla de Ginşi vomitând într-o găleata, încapabilă să mearga drept sau să urce pe scări singură din cauza alcoolului, era în stare să ne vorbească despre Carpaţii Orientali, Meridionali şi Occidentali, enumerând cele mai înalte vârfuri, cu tot cu înalţimea lor exactă, ne vorbea despre podişuri şi depresiuni ca şi când s-ar fi aflat deja la bac.

Am ridicat din umeri şi am privit nepăsători cum oamenii urcă şi coboară din unicul tren planificat la ora aia. Eram convinşi că nu e trenul nostru, pentru că locomotiva mergea spre stânga şi nu spre dreapta.

S-a auzit fluerul conductorului. Scârţâind, trenul s-a pus în mişcare când ne-am hotărât totuşi să întrebăm, ca să fim siguri că ăla nu este trenul nostru.

Articole recomandate de autor

• Cum ne-am făcut de râs şi era să nu mai trecem anul
• Căutându-l pe Traian. O poveste cu tătici
• De ce la 14 ani dormeam sub pat
• Povestea unei babe atât de zgârcite, că i-a dat Ryanair mâncare pe gratis!
• Dacă uşa este închisă, înseamnă că este ocupat!

Am prins ultimul călător şi l-am întrebat:
„Nu vă supăraţi, unde merge trenul acela?”
„La Braşov.”

Am rămas tăcuţi cu toţii. Nu ne venea să credem că, după ce am alergat atâta, am ajuns pe peron la timp, totuşi am stat şi am privit cum unicul tren din gară, pleca exact la ora specificată pe bilet, în direcţia în care ar fi trebuit să mergem şi noi.

Ne-am înghesuit cu toţii într-un taxi care, din cauza unui şofer ungur mult prea vorbăreţ, ne-a dus la Braşov făcând excursia noastră cam de 4 ori mai scumpă decât normal. Dar asta este o altă poveste.