Diacritice româneşti: cum să scrii corect în 2 paşi simpli

Diacriticele nu sunt o opţiune şi nici o fiţă, sunt o necesitate dacă vrei să scrii corect româneşte. Lipsa lor îţi afectează imaginea şi credibilitatea. Un e-mail oficial, spre exemplu, se scrie obligatoriu cu diacritice româneşti. Am scris aici un tutorial scurt şi uşor de urmărit despre cum să îţi configurezi setările de limbă şi tastatură ca să poţi scrie conform normelor.

Înainte însă, doar pentru corectitudine şi claritate, aş vrea să precizez că „diacritice” sunt acele semne grafice care dău unei litere a alfabetului o valoare specifică(Conform DEX). Wikipedia defineşte diacritica ca fiind „un semn grafic adăugat la o literă pentru a indica o diferență în pronunție sau pentru a deosebi sensurile a două cuvinte altfel scrise identic”. Conform aceleiaşi surse,
„Termenul derivă din limba greacă, unde „diakratikos” înseamnă „care distinge””.

În textul de faţă voi folosi termenul de diacritice româneşti pentru a mă referi la cele 5 litere „ă”, „â”, î”, „ş” şi „ţ”.

Cum adaugi tastatura românească în Windows 7

Înainte de a putea scrie cu diacritice româneşti, trebuie să adaugi tastatura în limba română în lista de tastaturi folosibile, lucru pe care îl poţi face în cel puţin două moduri:

Cum să scrii cu diacritice româneşti, metoda 1:

 

  1. Start şi click pe „Control Panel
  2. Click pe „Region and Language
    Cum scriu cu diacritice româneşti | Control Panel windows 7
  3. Click (sus) pe „Keyboards and Languages
    Cum se scrie cu diacritice româneşti | Region and Language windows 7
  4. Click pe „Change keyboards…
    Tastatura cu diacritice româneşti | Keyboards and other input languages Windows 7
  5. Click pe „Add…
    diacritice româneşti pe tastatură | Text Services and Input Languages Windows 7
  6. Caută „Romanian (Legacy)” şi bifează-l
    Scriere cu diacritice româneşti | Add Input Language Windows 7
  7. Click pe Ok până dispar toate ferestrele.

Cum să scrii cu diacritice româneşti, Metoda 2, mai scurtă

 

  1. Click pe iconiţa de Start (jos în stânga) şi scrie „change keyboard” în căsuţa de căutare
  2. Click pe „Change keyboards or other input methods
    Tastatură diacritice româneşti | windows 7 start menu with change keyboard in the text box
  3. Repetă paşii 4-7 de mai sus

Cum se scrie cu diacritice româneşti pasul doi: alege tastatura română

Dacă ai urmat cu atenţie paşii descrişi, în stânga la system tray – jos în dreapta, înainte de iconiţele alea multe şi de ceas, vei avea două majuscule care îţi indică limba în care este setată tastatura ta. Ca să o schimbi apeşi alt shift şi o să vezi că se schimbă din EN în Ro şi aşa mai departe.

Cum adaugi tastatura română în Windows 10

  1. Apasă pe start şi în căsuţa de căutare scrie settings;
  2. Click pe settings din fereastra cu rezultate;
  3. Alege „time&language”;
  4. Click pe „Region&language”;
  5. Alege limba pentru care vrei să adaugi tastatura(nu trebuie să fie neapărat română) şi apasă pe „options”;
  6. Selectează „add a keyboard”;
  7. Alege romanian(legacy, programmers sau standard) din lista de tastaturi.

Notă: pentru a schimba limba tastaturii, foloseşte combinaţia de taste „start+spaţiu” sau „shift+alt”.

Unde găseşti Ă, Â, Î, Ş şi Ţ pe o tastatură cu diacritice româneşti:

Diacritice tastatură | diacritice româneşti pe tastatură | Unde găseşti Ă, Â, Î, Ş şi Ţ

Ă
în dreapta lui P, tasta [ de pe tastatura în engleză
â
după caz, poate fi deasupra lui enter(dacă ai tastatură cu enter lung pe orizontală) sau în stânga lui(dacă este tastatură cu enter vertical). Corespondentul lui în limba engleză este \ sau |
î
este în dreapta lui ă, tasta } din engleză
ş
în dreapta lui L, tasta ; din engleză
ţ
în dreapta lui Ş, tasta ‘ din engleză

Asta ar fi tot. Dacă nu am fost suficient de clar sau dacă ceva nu merge cum ar trebui, lasă-mi un comentariu. Lasă-mi un comentariu şi dacă ai ceva, orice, de adăugat. Hai că de acum în colo nu mai ai nici o scuză să scrii fără diacritice româneşti, găseşti aici tot ce trebuie să ştii. La multe postări corecte!

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.