5 Întrebări fascinante de la taximetrişti

Călătorului îi şade bine cu drumul, iar mie cu gura închisă.

1. Tu cum faci sex?

Mă întorceam odată de la Piaţa Romană. Era noapte şi eram obosit. La volan, taximetristul classic cu telefonul la ureche. Vorbea, pare-se, cu o duduie.

Timp de 10 minute am fost fericit. Nu m-a băgat în seamă deloc, nici cât să îmi răspundă la bună seara. Părea totuşi că auzise unde trebuie să mă ducă, restul nu mai conta. Dar, cum toate minunile durează prea puţin, gagica a trebuit să închidă. Şi m-a luat pe mine în colimator.

Mi-a povestit despre nevastă-sa, care de fapt nu era nevastă-sa că nu au acte. Dar, la ce îţi trebuie acte? Se înţeleg bine, gagică este super focoasă, se (câteva detalii de natură erotică), ca să nu mai zicem cât de bine arată ea la cei 40 de ani pe care îi are.

Cred că răspunsul meu, “hmmm”,, I s-a părut destul de neconvingător pentru că a luat telefonul şi mi l-a întins.

T: Nu e aşa că arată bine?
Eu: Probabil…
T: Mai am şi alte poze. Dă-I acolo pe ecran.
Eu: Nu prea ar ajuta.
T: De ce?
Eu: pentru că şi aşa nu le văd.

N-a percutat din prima. I-am dat telefonul înapoi.

T: Ahaa… scuze, nu mi-am dat seama.

Am început o discuţie despre viaţa şi despre destin. Doi prieteni vechi la un pahar de filosofie. Aproape că îmi venea să scot pumnalul şi să ne crestăm pe mâini, să ne facem fraţi de sânge, şi alta nu. Parol.

La un moment dat, plictisit de monologul lui şi de răspunsurile mele monosilabice, a tăcut.

30 de secunde mai târziu:

T: Pot să te întreb ceva?
Eu: Ahaa…
T: Auzi, da tu… cum… ştii tu, cu femeile?
Eu: Eu… cu femeile?
T: Adică, cum faci sex?
Eu: Ahaaa. Nu.
T: Nu? Niciodată?
Eu: nu.
T: De ce?
Eu: Să vă explic. Nevăzătorii nu fac sex. Noi ne înmulţim prin diviziune celulară.

Nu ştiu dacă s-a ofticat că l-am luat la mişto, cert este că tot drumul rămas nu a mai scos nici un cuvânt.

2. Tu cum mânânci?

Un alt taximetrist, cam aceeaşi situaţie.

T: Auzi, da’ tu cum reuşeşti să mănânci?
Eu: Ştiu că sună paradoxal, dar eu mă hrănesc prin fotosinteză.
T: Cum adică?
Eu: Adică mă pun la soare şi aştept să îmi treacă foamea.

3. Cum ştii de unde trebuie să deschizi portiera?

T: Cred că este greu.
Eu: Este doar diferit.
T: Şi te descurci?
Eu: Da.
T: De exemplu, cum deschizi portiera?
Eu (Uşor blocat, fără să vreau să fiu sarcastic de data asta): Cu… mâna…?
T: Şi cum ştii tu că acolo trebuie să duci mâna şi să tragic?
Eu (Înţelegând că omul are nevoie de ceva extraordinar): După curentul de aer. Uşa maşinii este izolată de jur împrejur cu un cauciuc, correct?
T: Da…
Eu: eh, la mâner nu există izolaţie. Între portiera propriu-zisă şi mânerul de care tragi, este un spaţiu mic. Pe acolo întră aerul. Eu simt aerul de la distanţă, şi ştiu unde trebuie să duc mâna.

4. De unde ştii cât este ceasul?

T: Tu cum îţi dai seama dacă e zi sau noapte?
Eu: Sunt mai multe feluri. Cel mai simplu este să mă uit la ceas.
T: Şi cum ştii cât e ceasul?
Eu: Pe telefon este un program care citeşte cu voce tare ce scrie pe ecran.
T: Şi dacă nu ai telefon?
Eu: Mă uit pe laptop. E cam acelaşi sistem.
T: Şi dacă nu ai laptop?
Eu: Întreb pe cineva.
T: Şi dacă nu este nimeni în jurul tău?
Eu (uşor agasat): înseamnă că e noapte.

5. De unde ştii unde eşti?

T: Şi nu te-ai pierdut niciodată?
Eu: Nu.
T: Păi de unde ştii unde eşti?
Eu: De cele mai multe ori merg singur în zone pe care le cunosc foarte bine. Spre exemplu, drumul ăsta (N.A.: Romană – Pipera) l-am făcut de atât de multe ori, că îmi dau seama după timpul parcurs, după curbe, după denivelări – cum ar fi trecerea peste calea ferată sau traversarea podului.
T: Şi acum ştii unde suntem?
Eu: Da. Tocmai am făcut sensul giratoriu, şi am intrat pe Bulevardul Pipera.
T: Şi cum ştii asta?
Eu: După cum se înclină maşina.
T: Şi cum ştii că e sensul giratoriu de la Pipera? Poate este altul.
Eu: După cum spuneam. Au mai fost şi alte indicii pe drum. Timpul, podul peste care am trecut acum un minut etc…
T: Adică, ca la porumbei? Ştii că şi porumbeii ştiu să se întoarcă acasă oriunde i-ai duce.
Eu (resemnat): Da, cam aşa.