Meditaţii transcendentale şi alte plictiseli de moment: despre scris

Câinele moare de drum lung şi eu de plictiseală.

4 mai 2017

Dragă jurnalule,

Îţi scriu să mă plâng. Ştiu că tu mă asculţi mereu şi nu ai nimic de comentat. Ar fi şi culmea, doar eşti doar un blog. (Poate crapă serverul de indignare, să vezi atunci ce o să mă plâng!)

Cea mai nasoală senzaţie este atunci când ai vrea să faci ceva, dar nu ştii ce. Iei mailurile la rând, sperând să găseşti ceva nou. Dai refresh, dar nimic. Încerci să te concentrezi, verifici emailul, deschizi un milion de pagini şi le închizi la loc. Iei telefonul în mână, verifici emailurile, încerci să te joci ceva, dar tot nimic.

Parcă ai vrea să ieşi, dar eşti obosit. Parcă ai vrea să dormi, dar nu îţi este somn. Parcă ai vrea să te uiţi la televizor, dar nu ai chef. Parcă, parcă, parcă.

Parcă ai vrea să scrii. Da, să scrii. Uite, chiar am chef să scriu. Deschid un proiect pe care l-am început mai de mult. Îmi place ce văd. O să scriu. Să vedem, unde am rămas.

(citesc…)

(citesc…)

(citesc…)

Şi, acum să scriem mai departe.

(mă gândesc…)

(mă gândesc…)

(mă gândesc…)

Nimic. Futu-i!

Dragă jurnalule,

De asta am venit la tine. Parcă reuşesc cumva să mă pornesc scriind pur şi simplu bălării.

E ca şi când laşi mintea să umble de nebună, şi degetele aleargă de la sine. La început, şovăielnice. Cuvintele trec fără sens, dar pe la jumate începi să fii conştient ce scrii.

Brusc începi să conturezi, te implici, devii conştient. Îţi dai seama că scrii, îţi dai seama că nu mai ai nici o problemă să scrii.

Şi ţi se deschide apetitul, ca o fântână nouă care la început e seacă, dar cu timpul captează alte şi alte izvoare.

(Bine, recunosc, ultima frază e un clişeu)

Dragă jurnalule,

Te las acum. Mă duc să mai trag de fiare cu creierul şi să mai storc puţin din fântâna aia, înainte să vină seceta la loc.

(Hi hi, ai văzut ce am făcut acolo?)