Mi-am schimbat sexul. Oficial, în acte!

Şi nu de bună voie, ci de-a sila. Administraţia franceză s-a gândit că ar fi mişto să îmi schimbe un cromozom.

Mulţi dintre voi ştiu că am plecat din ţară. Spun mulţi că am 3 cititori, dintre care 1 sunt eu, celălalt e Gabi, iar al treilea este un pasager rătăcit în căutare de antidot la plictiseală. In fine, divaghez.

Aşadar, sunt un cavaler jurat să lupte cu infama birocraţie franceză. Am cal, lance, scut, doi paji, o bucată de carne care nu vrea să iasă dintre măsele şi toate alea, ca un adevărat profesionist.

Mă rog, povestea stă cam aşa: acum o lună am trimis un plic cu nişte acte. În mod surprinzător, astăzi am primit şi răspuns, drept dovadă că administraţia se poate mişca şi repede când are chef de caterincă. Nu fac mişto, o lună chiar e repede.

Când mi-a spus soră-mea că are corespondenţă pentru mine, am sărit în sus de bucurie, ca un copil care l-a primit pe Moş Crăciun. Am crezut că gata, în sfârşit aşteptarea s-a terminat, că lucrurile o să fie mai roz decât un sul de hârtie igienică, că o să curgă lapte şi miere, că l-am prins pe Ionesco de un picior, că, mă rog, ai prins ideea.

Dar, o vai, tinere Sorin, cât de amarnic te-ai înşelat. Nu ştii tu oare că eşti mic şi că te doare? Drumul spre Asgard nu este pentru oricine, mai ai de dus bătălii până ce vei merita să fii condus de Valkyrie în Valhalla. Mă rog, iar divaghez.

Mi-au trebuit doar 30 de secunde să îmi dau seamă că îmi trebuie alte 30 de zile până să primesc răspuns. Nu ştiam dacă să plâng sau să râd, să mă dau cu capul de masă de plans sau să mă dau cu capul de masă de frustrare.

Scrisoarea mea oficială, începea cam aşa: „Mademoiselle Sorin…”.