Mesajele de paşti sunt cu siguranţă draguţe. Dacă aş fi fost naiv, probabil că m-ar fi mişcat, dar am inima de piatră şi mă plictisesc rapid.

#1: Pentru că nu îmi sunt adresate

Majoritatea Mesajelor de Paşti pe care le primesc seamănă suspicios de mult cu e-mail-urile spam. Nu pentru că nu sunt solicitate, deşi şi asta e adevărat, ci pentru că eu se întâmplă să mă aflu printre destinatari din greşeală.
Autocompătimire? Regret? Victimizare? Nici vorbă, doar realist: 90% din mesajele de „Paşte fericit” sunt lipsite de conţinut, simple reflexe condiţionate.
Nu trimiţi un mesaj ca să îi urezi unui om specific „Paşte fericit”. Doar selectezi agenda, evitând să îi omiţi pe cei care sunt din alte reţele, că „urări de bine urări de bine, dar în altă reţea costă” şi îi trânteşti un şablon pe care l-ai folosit şi acum un an şi speri ca nimeni să nu se prindă, dar toţi să îţi răspundă.

#2: Pentru că sunt clişee

„Fie ca”, neapărat „lumină” sau „lumina sfântă”, ceva legat de Iisus şi „să vă aducă…”. O foaie tipizată în care nu trebuie decât să completezi spaţiul punctat şi gata, datoria ta de creştin autentic a fost îndeplinită.
Cei mai cu moţ aleg serviciile unor siteuri cu urări sau îţi trântesc citate din Biblie, carte pe care, sunt sigur, nu s-au deranjat niciodată să o deschidă.

#3: Pentru că sunt nesincere

Vorbe frumoase, prost alese dar să dea bine, formulă standard şi potrivite tuturor.
Cum Dumnezeului poţi să îmi spui că îmi doreşti pe bune toate minunăţiile lumii?
Fi onest, te cam doare în cot. Probabil că aş putea foarte uşor să mor că nu prea îţi pasă. E vorba doar de datorie şi de ipocrizie.
Dacă stau bine să mă gândesc, dintre oamenii care mi-au trimis anul acesta mesaje de Paşti, niciunul nu a fost de la un prieten apropiat. Ei de obicei mă sună. Şi, ghici ce? Nu doar de Paşti. Şi atunci când mi-am rupt o mână, şi atunci când a fost câinele bolnav, chiar şi atunci când am câştigat locul I la dat cu bâta în baltă.

#4: Pentru că nu mă respectă

Hei, uite ce e. Eu sunt ateu (sau nu). Nu are importanţă. E dreptul şi libertatea mea să nu cred. De ce îmi bagi pe gât credinţa ta?
Am stabilit deja că nu prea mă cunoşti, nici eu nu prea te cunosc, să ştii. Eu nu îţi trimit un mesaj de Ramadan şi nici când se sacrifică pisici în parc. De ce tu simţi nevoia să mă deranjezi? Nu vreau, simplu. Nu mă interesează, respectă asta şi o să fim amândoi mai fericiţi.
În plus, poate am chef să mor, dar nu pot să sun la ambulanţă pentru că reţeaua este ocupată. Te-ai gândit la asta? Nu, păi să o faci de acum încolo.

#5: Pentru că provin din ignoranţă

Treaba asta cu dusul la Biserică de înviere e doar de ochii lumii şi „pentru că aşa se face”.
În plus, este o activitate socială, te vede vecinul, primeşti un plus „fată/băiat credincios”. Te pui bine cu părinţii partenerului, mai schimbi câte o bârfă. Dar, tu nu prea ştii mare lucru despre ce vorbeşte popa ăla acolo. Nu prea înţelegi exact cum e cu crucificarea asta şi de ce se face mare caz.
Simbolistică? Origini? Credinţă? Hai să fim serioşi, astea sunt pentru tocilari, nu? Tu doar vrei să fii parte dintr-o comunitate, un grup social şi cu asta basta. Tradiţia e tradiţie şi poate dacă scot telefonul din buzunar văd şi ceilalţi ce carcasă şmecheră mi-am luat pentru ultima fiţă de telefon. „aha, oops, am uitat să-l pun pe mute, dar nu contează. Şmecher ringtone-ul, nu? Eu l-am făcut”. Asta e uşor de înţeles, dar ce cauţi tu acolo cu adevărat… nu prea contează. Sau nici nu ţi-ai pus problema…