Apropo de această postare a lui Rădu. Anul acesta de 1 mai în vamă s-au lansat lampioane. Nu în mod organizat, nimic nu se face organizat în vamă, ci pur şi simplu oamenii primeau, le aprindeau şi le dădeau drumul, iar...
Eram cu un foarte bun prieten într-un local din Bucureşti, celebru pentru zecile de sortimente de bere aduse cam de prin toată lumea, Happy Pub pe numele lui de botez (localul, nu amicul). În perioada aia, ne băgasem în cap să...
Românenglezismele sunt la modă. Auzim (citim) de multe ori expresii jumătate în română, trei sferturi în engleză. Eu, de fiecare dată când aud “no shit”, îmi aduc aminte de bancul ăsta:...
Mă, eu nu prea înţeleg nebunia asta cu pupăceala. Cred că ăsta este unul dintre motivele pentru care 9 din 10 relaţii eşuează pentru mine. Dar să vă spun despre primul meu sărut:...
Eram prin clasa a Vi-a, intr-o expediţie de cucerire la Timişoara. Profesorii noştrii se încăpăţânau să o numească “olimpiadă”, dar noi, elevii, ştiam că este mai mult decât atât....
Întâmplător am stat ieri până foarte târziu. Aveam de terminat o carte pe care mă chinuiam de trei zile să o citesc. Şi cum mai făceam eu câte o pauză, din două în două ore, am putut observa evoluţia statusurilor de...