Pisicile sunt înspăimântătoare

Multă lume consideră că pisicile sunt adorabile. După părerea mea sunt înspăimântătoare. Ieri noapte una era să mă omoare.

Trei dimineaţa. Mă trezesc speriat. Inima îmi bătea cu putere, transpiraţia curgea în valuri. Eram aproape paralizat, corpul meu refuza să îmi răspundă la comenzi. „Mă ce dracului”? Am respirat adânc. Încercam să înţeleg ce se întâmplă, de ce m-am trezit.

Mă ridic din pat, iau telefonul. Mă uit la ceas. Se întâmplă din nou. Scap telefonul din mână, aproape că fac infarct. „Ce dracului”?

Aştept, nu se întâmplă nimic. Călcând pe vârfuri(şi pe telefon”, mă apropii de geam. Nimic. „Poate mi s-a părut”, îmi spun întorcându-mă şi recuperându-mi telefonul. „Nu mai ai trei ani Sorine, calmează-te”.

Ies afară. Aprind o ţigară. După câteva fumuri mă calmez. Se întâmplă din nou, de data asta aproape, mult mai aproape. Lugubru, sfâşietor, înfricoşător. Îngheţ. Sar. Dau cu capul de bară. Strig. Deasupra mea forfotă, un nou geamăt îmi răsună în urechi urmat de o bufnitură şi un mieunat. „Ahaa, pei firar mama voastră ale dracului, aţi ieşit la coţăială deci, nu”? Strig eu ofticat. „Voi vi-o trăgeţi ca bagaboantele şi eu leşin aici de frică” Zât! Zât şi tu mă că era să fac infart, mi-am spart capul şi mi-am zgâriat şi telefonul”!

Mă calmez. Le aud de pe un alt acoperiş. Ştiu ce se întâmplă, dar cu toate astea mi se ridică părul pe mâini. Jur că este unul dintre cele mai înfricoşătoare sunete care se pot auzi pe tera. Mai lugubru decât „Haideţi domnule…”, sau „Propaganda Băsistă”, pronunţată pe un ton nazal. Mai înfricoşător ca „băi ciumpalacule”, sau chiar mai de pe altă lume decât „e grrrav, este foarrrte grrrav”.

Mă culc. Visez pisici la televizor care miaună una la cealaltă. Una poartă ochelari, iar cealaltă e cheală. Se ceartă. Apare un motan cu blana tărcată, cu dungi albe şi negre. Zâmbeşte şi face un semn. Toate se opresc din mieunat şi fac o plecăciune adâncă.

Motanul pleacă. Cadrul se schimbă. O pisică urlă sacadat scuipând venin şi se apucă să lovească un telefon mobil cu lăbuţele ei, dar telefonului pare că nu îi pasă. Scuipă, muşcă, dar degeaba, nu se întâmplă nimic.

Sare pe masă, face giumbuşlucuri, iar alte pisici, care nu întră în cadru, miaună amuzate. Trage un scaun. Mai trage unul. Mai trage unul. Mai trage unul. Se urcă pe primul şi se crăcănează. Rămân uimit cum face ea, draguţă, un şpagat pisicesc pe patru scăunele.

Mă trezesc râzând. Soarele a răsărit. „O altă zi la circul pisicilor”, îmi spun trecând pe lângă televizor. „Trebuie să fie masochiste săracele dacă le doare, urlă şi totuşi continuă. Masochiste sau doar atâta pot, condiţionate fiind de trăsăturile ei de pisică. Sau poate le place, mai ştii? Nimeni nu înţelege cu adevărat aceste pisici”.

Surse foto:

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/9c/Cats_mating_-_Yangzhou_-_P1120883.JPG
https://wallpaperscraft.com/image.php/1190/1920×1200.jpg?watermark=1

Vouă vă plac pisicile? Hai să vedem câţi oameni avem pentru şi câţi contra. Lăsaţi un comentariu mai jos.