Prima iubire, sau Andreea şi preadoleşcentul tembel

„Ştii, Sorine”, mi-a scris o prietenă pe Facebook, „mi-ar plăcea să citesc mai multe chestii despre tine. Chestii care te definesc, lucruri personale, părerile tale pe subiecte intime”.

„Ca de exemplu”? Am întrebat-o eu cât se poate de curios.
„Nu ştiu”, mi-a răspuns, „Orice. Scrie despre prima ta iubire”.
„E un subiect răsuflat”, i-am spus eu.
„Nu contează, scrie. Scrie ca şi când mi-ai scrie mie”.

Prima iubire

Eu şi iubirea am avut o relaţie lungă şi precoce. Mă îndrăgostesc rapid şi mă plictisesc la fel de rapid, dar ţin minte şi mi se pare că sufăr după ce totul s-a terminat.

Am fost un dramatic, îţi jur. Am plâns şi mi-am făcut şcenarii, am stat noaptea sub lună plină cu gândul la ele, la iele, şi am suferit ca un câine. Dar doar aşa de amorul artei. Mereu am vrut să fiu artist, poet, scriitor, actor ceva boem acolo.

Amuzant este că nimănui nu i-a păsat că, în prostia şi martiriul meu, sufeream în tăcere. Super cool, dramatic şi cât se poate de prostesc şi inutil. Aşa mi-ar plăcea să spun „am fost”…

Când eram mic, clasele V-VIII, eram intimidat de fete. Le ridicasem aşa pe un piedestal şi eram gata să mă prosternez în faţa lor. Ori asta, ori să le trag de ţâţe şi să le pleznesc peste fund când erau şanse să nu se prindă că am fost eu. Nu aş fi fost suspectat în aglomeraţie, ce naiba, eram un simbol, o legendă a şcolii, un tip tocilar, deştept şi complet asexuat.

Deci da, un martir la suprafaţa când îmi convinea mie, un pervers în interior.

Prima iubită a apărut prin clasa a VI-a. Nu am fost îndrăgostit de ea din prima, dar i-am scris o scrisoare lungă. Pe atunci voiam să mă fac poet, aşa că mi-am bătut joc de natură şi de pădurea Amazoniană umplând pagini peste pagini de clişee şi rime puerile.

Ei i-a plăcut. Eu am rămas prost. Mi-am zis că am talent la poezie, aşa că m-am cuplat cu ea, prima, şi ultima, mea admiratoare.

Fără pic de mişto, îmi amintesc cum a venit la uşa clasei mele, m-a luat de mână spunând serioasă că trebuie să vorbim.

Eu eram sigur că am dat-o în bară şi eram super agitat. Ea mi-a spus că este foarte frumos şi că şi ea „simte la fel ca şi mine”. Aww, ce draguuuuţ mă.

Genial, doar că eu nu simţeam nimic. Aşa că ne-am luat în braţe,ne-am pupat pe obraz şi din momentul ăla am fost iubiţi. Aşa cum înţeleg copii de clasa a VI-a să fie iubiţi.

Încet încet, am început să ţin la ea. Adică, îi scriam des, îi trimiteam bileţele şi îi lipeam post-it-uri pe cărţi. Îmi petreceam recreaţiile doar cu ea, ne plimbam prin curtea şcolii ţinându-ne de mână, şi ne făceam cadouri.

Încă am o ramă pe care am primit-o de la ea de un Valentines Day, o să o rog pe mamă să îi facă o poză şi să mi-o trimită, pentru că e acasă, în România. E frumoasă, are trandafiri pe margini.

O cheamă Andreea şi ne-am petrecut clasele a VI-a, VII-a şi a VIII-a împreună. Deci, vezi, eram foarte stabil şi fidel de mic. Sau leneş. Sau laş. Încă nu sunt sigur.

A venit liceul şi ne-am despărţit. Mi-a luat mult timp să trec peste, pentru că fără să îmi dau seama se crease o legătură super strânsă între noi.

Era amuzantă, inteligentă, acidă şi sarcastică. Era tot ce îmi puteam dori la acel moment. Era diferită şi specială cu o atitudine persiflatoare pe care nici în ziua de astăzi nu am mai întâlnit-o la nimeni.

Articole recomandate de autor

• Femeile sunt nişte creaturi perfide
• Homo Piţiponcus, o nouă rasă care populează Terra
• Dragoste de licean. Alina, partea I
• De ce la 14 ani dormeam sub pat
• Povestea sărutului bănăţean sau “ce înseamnă de fapt sex oral, the hard way”

Nu, nu am suferit când ne-am despărţit, pentru că ştiam că asta o să se întâmple. Am suferit puţin mai târziu când mi-am dat seama. Dar a fost mai degraba un sentiment de ruptură, o pierdere, nu lacrimi, vene tăiate şi declaraţii de război faţă de Dumnezeu. Şmecheriile astea nu le ştiam încă, aveam doar 14 ani.

Ea a tratat situaţia cu maturitate, eu şi aşa sunt cu capul în nori. Aşa că a fost OK. M-a ajutat să scriu o poezie.

Ne-am mai întâlnit, am mai vorbit, ah, da, ne-am şi pupat la un moment dat. Dar nu prea mult că eu nu sunt fan.

Acum, nu ştiu ce mai face, dar mi-ar plăcea să aflu. A fost cea mai inocentă, copilăroasă, dulce, fără probleme şi certuri, fără nervi şi fără sex relaţie pe care am avut-o.