7 reguli simple care îţi vor face prietenii de pe Facebook să te iubească

Dragi prieteni,

Ştiu că pentru o parte dintre voi Facebook-ul este un spaţiu sacru, o preocupare şi un scop în viaţă. Ştiu şi vă înţeleg.

Aveţi toata înţelegerea mea şi încă 43% de înţelegere cumpărată prin rate. Dar, ca să putem convieţui liniştiţi şi fără probleme, haideţi să clarificăm câteva mici detalii:

1. Spalatul rufelor în public devine plictisitor după 72 de episoade.

Da, prima dată m-am amuzat când partenerul de viaţă a devenit brusc o jigodie după ce declarai cu tărie că este marea iubire a vieţii tale.
M-am amuzat când celălalt ţi-a răspuns la fel de acid şi au început să apară poze, filmuleţe şi detalii picante. Dar, după câteva săptămâni de ceartă în public devine iritant şi plictisitor.
Treci pe privat sau găseşte ceva nou te rog.

Cea mai bună prietenă ţi-a furat iubitul, ce trist. Cea mai bună prietenă este acum duşmanul tău de moarte. Ce previzibil. Nu mai vrei să auzi în viaţa ta de curva aia nenorocită. De înţeles. Acum, te rog, încetează de a mai posta zilnic despre ea că încep să suspectez că o faci doar de faţadă, ca să mai strângi nişte likeuri.

Vrei să îţi speli rufele în public, foarte bine, fă-o, dar fii concis.

2. Nimeni nu te compătimeşte mai mult decât te compătimeşti tu insuţi.

Aşa că de ce nu o faci pe modul silent? Sau, cel puţin în privat cu prietenii tăi cărora chiar le pasă? Eviţi să te faci de râs şi mai eliberezi puţin News Feed-ul care şi aşa este supraaglomerat.

Gândeşte-te că îţi faci un bine singur şi, în acelaşi timp, un bine comunităţii. Ce suflet nobil ai, oamenii o să te iubească. În plus, ţine minte că cel care suferă în tăcere este privit ca un martir şi vei fi mult mai bine apreciat.

Ai picat un examen, îmi pare rău. Nu chiar, dar încerc să îmi pară.
Nu e nevoie să te apuci să postezi din oră în oră cum te-au furat, cum subiectele au fost proaste şi profesorii subiectivi. Şi aşa nu schimbă nimic. Cearta cu ei prin statusuri, comentariile de prost gust nu fac decât să te discrediteze, să plictisească şi să te arunce în categoria celor care îşi spală lucrurile în public.

3. Nu vreau să joc Slotmania, te rog, respectă-mi alegerea.

Uite, oamenii sunt diferiţi. Tu eşti diferit de mine. Chestia asta te face unic şi tare în felul tău. Eu sunt plictisitor în felul meu. Ne petrecem diferit timpul liber, tu jucând tot felul de jocuri, participând la tot felul de evenimente şi urmărind toate vedetele cool din lume. Eu nu.

Ţi-aş fi recunoscător dacă nu mi-ai mai trimite sute de invitaţii, pe bune. Apreciez că vrei să mă scoţi din universul meu limitat şi îţi doreşti să îmi deschizi ochii asupra tuturor posibilităţilor, dar nu mă înteresează.

Nu vreau să mă joc, nu vreau să particip la evenimente. Pur şi simplu, lasă-mă să mor prost. Sunt fără speranţă, mă înteresează doar câteva chestii, consideră-mă o cauză pierdută şi încetează-ţi cruciada împotriva mea şi amândoi vom avea de câştigat.

4. Evită ubicuitatea, nu mă tăgui acolo unde nu sunt.

Este vorba de poze, clipuri, evenimente şi statusuri. Dacă nu sunt în poză, nu mă tagui. Nu o să îţi dau like doar că apar şi eu acolo cu numele.
Dacă ai un citat interesant şi mi se aplică şi mie şi altor 50 de persoane, inseamnă că este de larg interes şi este aiurea să îi cauţi pe toţi. este o pierdere de timp şi în plus s-ar putea ca cei lăsaţi pe afară să se supere. Aşa că tu dă-i share şi dacă îl găsesc înteresant, o să înteracţionez cu el, promit.

5. Agent 00FB, să ştii că nu ţine.

Dacă nu ţi-am răspuns la telefon, la mesaje, la uşă când ai venit peste mine, faptul că am fost activ pe Facebook nu îţi dovedeşte nimic.
Pot fi foarte ocupat şi să îţi fi citit mesajul, să fi postat o melodie sau să fi dat like la ceva. Nu are nici o legătură. Te rog evită să foloseşti Facebook-ul să mă „spionezi” pentru că argumentele tale, pentru mine, nu ţin.

Dacă nu vorbesc cu tine înseamnă că fie nu pot, fie nu vreau. Nimic din ce fac pe Facebook nu schimbă asta cu ceva.

6. Suntem rude cu oamenii cu care avem sânge în comun sau prin alianţă.

Am un frate şi o soră, atât. Tu, oricât de bun prieten îmi eşti, nu îmi eşti frate. Pentru că avem alţi părinţi care nu sunt căsătoriţi între ei.
Mă onorează că mă consideri fratele tău, dar nu eşti. Te rog, acceptă asta.

Nu este vorba de răutate, aşa cum nu este vorba de prietenie adevărată dacă ne punem pe Facebook o relaţie de rudenie fictivă. Nu, nu mă doare mână să accept, dar nu are sens. Nu dovedeşte nimic, nu are nici un rost şi nu ne leagă mai strâns în nici un fel.

7. Prietenia se bazează pe alegeri.

Fiecare face ce vrea cu viaţa şi profilul lui de Facebook. Este dreptul lui. Să nu mă înţelegeţi greşit, nu vreau să spun nimănui ce are de făcut. Nu îmi stă în caracter şi nici nu stă în puterea mea să dictez oamenilor. Dacă punctele 1 şi 2 nu mă afectează direct, tot am libertatea să aleg dacă anumiţi oameni sunt sau nu în lista mea de prieteni. Aşa cum poţi să faci şi tu dacă eu te enervez. Nu este o ameninţare şi nici o pedeapsă. Pur şi simplu o alegere fără resentimente.

Ce aş dori să evităm totuşi, este discuţia inutilă şi reproşurile care pot apărea dacă unul dintre noi alege să încheiem această relaţie virtuală. Eu nu o să mă plâng, te rog nici tu să nu o faci. Ne scuteşte pe amândoi de penibil. Am trecut prin asta şi este chiar jenant. „De ce”? „Pentru că”. Pur şi simplu.
Aşa cum dacă îţi pui căsătorit cu X pe Facebook nu face nici relaţia mai bună sau mai proastă; mai de lungă sau de scurtă durată; mai serioasă sau mai puţin serioasă, relaţiile noastre de prietenie nu au neapărată legătură cu o reţea de socializare. Poţi să fii o persoană foarte tare şi totuşi atât de enervantă pe Facebook încât să te şterg.

Pentru că Facebook-ul este un fel de convieţuire în comun, haideţi să considerăm această scrisoare un „Roommate agreement”. Dacă nu vă convine, luaţi-vă un avocat!